G.L.T. Tineri Mereu

TiM – GLT Constanta

Implicarea la Don Bosco

De aproape doua luni, GLT TiM sustine zile de joaca la centrul “Salezienii lui Don Bosco”. Sustinerea din partea lor este neasteptata, punandu-ne la dispozitie sali si materiale deseori.
In fiecare duminica ne intalnim in numar cat mai mare si mergem cu 5-ul catre centru. Pe drum discutam ce avem de facut, lamurim neclaritatile.

Exista o echipa constanta formata din 7-8 oameni care lucreaza pentru a aduce zambetele pe chipurile acelor copii.
Avem parte si de participarea voluntarilor centrului, care sunt mai mult decat dornici sa colaboreze cu noi la fel de fel de activitati.

Am facut si un atelier de creatie cu ei si in viitor speram la un atelier de pictura pentru cei mai mici, dar si cei mai mari.
Parteneriatul nostru cu acest centru se va sfarsi in luna aprilie,la inceput. Sper ca aceasta legatura sa fie reinnoita si ca noi sa ne continuam munca acolo. Am primit invitatii din partea lor sa participam la “Vara impreuna”, activitate organizata de ei in anii precedenti, ce tine o luna si are ca scop jocul si dezvoltarea armonioasa. Noi am fost invitati sa fim coorganizatori.

Pentru mine personal a fost un mare avantaj sa particip si sa organizez aceste zile de joaca pentru ca am reusit sa cunosc destui voluntari. Caci la prima intrunire pentru Don Bosco nu stiam decat doua persoane, iar pe parcurs am ajuns sa lucram bine si sa fim chiar prieteni.
Ne asiguram minimul de fericire prin ce facem pentru noi,pentru ei, prin noi, cu zambete, strigate, dureri de cap,chiar si disensiuni…

As vrea ca aceste lucruri sa continue si cand ceva nu iese bine, ca o echipa sa-i dam de cap si sa venim cu idei noi,sa facem ca totul sa mearga!

Claudia Stanescu

Dragobete

“Ne-am strans la mica departare de batrana mare sa lansam sperante-n aer! In ajun de Dragobete, lampioane fermecate, inimi pe nesaturate, zburau in inaltul cerului.

Am cantat, ne-am veselit, de acolo cu greu ne-am urnit. Iar cu fiecare lampion trimis, o dorinta s-a aprins. Legati prin prietenie, am cantat despre dragoste, ne-am gandit la copilarie, la jocurile pline de exuberanta si nebunie.

Pentru o seara, pe malul lacului in Constanta a fost mai frumos decat orice seara in Franta!”

Claudia Stanescu

“Pe data de 23 februarie, in ajun de Dragobete, ne-am intalnit cu totii seara, pe malul lacului Tabacariei pentru a sustine activitatea de Ziua Indragostitilor, unde am lansat acele minunate Sky Lanterns, in forma de inimi rosi .  A fost o atmosfera cu totul speciala, mai ales atunci cand, dupa destule eforturi din partea tuturor, am reusit sa aprindem  lampioanele. Au fost unele emotii ca nu se vor ridica la cer, dar intr-un final au fost lansate toate, bineinteles dupa ce ne-am pus o dorinta, in spiritul zilei indragostitilor. A fost un sentiment cu totul minunat cand am vazut acele inimi arzand ridicate deasupra lacului .
La finalul activitatii, ne-am strans cu totii pe malul lacului si am cantat superba melodie a lui Jason Mraz, “I`m yours”. Chiar daca nu toti am stiut melodia,a sunat chiar foarte bine.
A fost o seara cu totul speciala, in atmosfera de Dragobete, chiar daca nu a fost poate petrecuta alaturi de persoana iubita,dar a fost un prilej minunat sa ne intalnim toti cei din TiM, unde am intampinat cum se cuvine sarbatoarea dragostei .
Dragobete fericit in continuare !”

Florena Cotabita

This slideshow requires JavaScript.

Don Bosco.. <3

Ninsi, dar plini de voie buna, voluntari din cartierele Faleza Nord, Tomis Nord, Inel 1+2, KM 4-5, Gara si Far au mers sa tina ziua de joaca la Don Bosco.
Acolo am fost intampinati de niste oameni foarte primitori, care ne-au pus la dispozitie materiale si sali spatioase. Si desi la inceput au fost momente de dezorganizare, pe parcurs totul a mers din ce in ce mai bine!
Prima ora ne-am jucat la comun, apoi ne-am despartit in 2 grupe. Cei din Gara si Far luand copii sub 10 ani, iar restul cartierelor cei peste 10 ani.
Toti cei cinci voluntari din grupa s-au implicat in buna desfasurare a fiecarui joc, fara a submina autoritatea celui care prezenta.
In concluzie, a fost o zi de joaca frumoasa, energica, cu multe zambete, cu rasete.

Zi de joaca – Don Bosco

In fiecare dimineata cand plec la scoala pot observa si simti cum iarna de prin decembrie s-a transformat intr-o iarna grea si friguroasa. Ei bine, asta nu ne-a impiedicat sa facem o zi de joaca si astfel, duminica pe data de 5 februarie am mers 10 voluntari la Don Bosco. Cel mai dragut lucru a fost ca am putut colabora si cu voluntarii de la Don Bosco, care s-au jucat si ei. Au fost cam 15 – 20 de copii, de la clasa a III – a pana la clasa a VII – a si timp de 2 ore am jucat o gramada de jocuri. Am ras la “Pisi vrea un biscuite”, am alergat impreuna la “Tomato ketchup”, ce sa mai, ne-am distrat pe cinste.

This slideshow requires JavaScript.

ECO-FlashMob

Pe data de 28 ianuarie ora 19 a avut loc primul eco-flashmob din Romania, organizat de membrii Tim.  Cu mult curaj si lucru in echipa am reusit sa facem aceasta activitate. Ne-am pregatit intens cu o saptamana inainte, organizand , anuntand si pasandu-ne. Am fost peste 25 de voluntari si membri care au asteptat cu sufletul la gura ca o persoana sa faca ceea ce trebuie. Acea persoana a fost recompensata cu un medalion – simbol al naturii- si cu aplauzele noastre, ale tuturora.

Weekend de ianuarie

Zapada si frigul, care ii tin pe cei mai multi dintre noi in case, ne-au indemnat sa ne bucuram de activitati in aer liber.

Avem un final de luna plin de evenimente. Azi, 28 ianuarie a inceput un curs de formare – nivel debutanti. Participantii nostri au fost surprinsi de cat de multe jocuri exista.

Tot azi, membrii din zona Tomis Nord au realizat o activitate de team-building intre voluntari si apoi ne-am jucat in zapada.
Ziua s-a incheiat cu un flashmob in centrul comercial Maritimo.  A fost o idee apreciata si am reusit inca o data sa facem oamenii din jurul nostru sa zambeasca si am dovedit tuturor ca tinerii nu sunt indiferenti. In curand puteti citi pe blogul nostru un articol despre flashmob-ul de astzi.

Bilant: tragem o linie in urma lunii ianuarie.. si vedem cat de multe am realizat deja, desi abia se incheie prima luna din 2012.
Uram tuturor GLT-urilor spor la activitati si sa auzim numai vesti bune!

Activitate de informare

Chiar daca pe data de 21.1.2012 membrii din cartierele Gara si Far au avut in plan o zi de joaca, datorita vremii ploioase, ne-am adaptat si am facut repede 100 de pliante pe care le-am impartit la parinti si la adolescenti.

Membri prezenti? Cristi, Vlady, Gabi si Adelina. Nu am fost toti, dar am fost destui cat sa mergem prin Dorally si pe strada sa impartim pliantele facute. Nestiind prea bine cum se procedeaza, am intrat direct in Dorally sa impartim pliante, dar pentru ca nu aveam autorizatie de la administrator, am cam fost dati afara….. Oricum nu a fost o problema pentru noi si am continuat sa impartim pliante pe strada si printre blocuri.

Dupa ce am terminat toate pliantele de impartit, ne-am strans acasa la Dana pentru sedinta si pentru o mica surpriza pentru sarbatoriti : Cristi si Georgiana. Dana fiind ospitaliera ca intotdeauna, ne-a servit cu o prajitura si shaorma.

O sa stim pentru data viitoare ca e posibil sa fie si vremea o problema pentru zilele de joaca, asa ca ne-am gandit la un parteneriat cu fundatia Don Bosco pentru astfel de cazuri. Sper sa fim contactati cat mai curand pentru activitati si, de ce nu, pentru membri noi.

This slideshow requires JavaScript.

Baloane cu ravas

Pe data de 21.01.2012, membrii voluntari ai Tomis Nordului s-au hotarat sa faca o activitate care sa aduca zambetele pe fetele trecatorilor, mai ales intr-o zi atat de ploioasa, si sa termine saptamana cum nu se putea mai bine.
Ne-am adunat cu totii in City Park Mall, echipati cu baloane colorate,  ravase, pliante de informare GLT TiM  si multa, multa buna dispozitie. Ne-am simtit cu totii bine facand acele baloane cu ravase menite sa aduca un gand bun in sufletele oamenilor, pe care le-am impartit apoi in parcul Tabacariei si imprejurul mall-ului. Oamenii au fost incantati si veseli cand le explicam despre ce este vorba,  iar cu ocazia aceasta mai multi au putut sa afle despre AGLT. Copiii au fost probabil cei mai incantati si deschisi,  si cine stie, poate vom avea surpriza sa ii vedem voluntari.
Desi vremea a fost urata si a plouat, nu ne-am descurajat nicio clipa de acest fapt, iar totul a mers foarte bine !

Florena Cotabita

This slideshow requires JavaScript.

Sambata, 21 ianuarie

Trecem printr-o perioada agitată şi de aceea sâmbăta aceasta ne-am propus să vă furam câteva minute din cotidianul plin de probleme şi griji şi să vă oferim sclipiri de fericire şi motivaţia pentru a continua.

Veniţi de luaţi gânduri bune şi colorate  ! Mai mult, aveţi ocazia de a scăpa definitiv de “nu pot“. Vă aşteptăm în parcul Tăbăcăriei, între orele 13.00 – 14.00, să vă oferim zâmbete şi speranţă, eliminand lucrurile pe care credeţi că nu le puteţi face.

De asemenea, copiii dornici de joacă sunt invitaţi în parcul de la gară între orele 13.00-15.00.

____________________________________________________________

              “Fericirea depinde de noi înşine.” (Aristotel)

Publicitate

De fiecare data cand va uitati la un film si ajungeti la o parte preferata sau la un punct culminant va apare o “publicitate”  si parca imediat sunteti rupti si rapiti cu agresivitate din lumea voastra, lovindu-va de pamantul unde totul este real …sau unde totul este exact asa cum l-ati lasat ultima data.

Asa am incercat si noi sa facem, dar la noi procesul e invers. Cand mergeti pe strada, inconjurat de ganduri funebre, griji si probleme, veti putea observa o mica distragere de la lumea reala. Niste afise , colorate, cu baloane de sapun, cu bomboane delicioase  si cu multi copii care se joaca printre litere va vor putea pescui din smoala grijilor , catre o clipa de chichoteala.  Niste copii, s-au gandit sa va prezinte si sa va faca cunoscute micile lor placeri si preocupatii care pot duce la o viata mult mai buna , opusa chiar de cea care este blamata zilnic cu cuvinte mult prea chinuitoare asupra unor alte sufletele care nu au putut evita niste capcane ale timpului.

“Cine suntem?” intreaba stingher un afis parca facand parte din creanga unui copac. ” Noi suntem AGLT-isti!” urla vocile creatorilor care au pus ceva sentiment in acea mica foita alba incercand sa redea ceea ce resimt ei in fiecare zi , atunci cand fac parte dintr-o familie care depaseste cu mult posibilitatea creatorilor de arbori genealogici de a o reda si explica. (Alex Apostol)

“Prima activitate a cartierului Inel 1 si Inel2 ,dupa parerea mea a decurs foarte bine .Eu una m-am simtit extraordinar si desi nu stiam sa fac afise, am incercat . Tot ce mi-a venit in minte, am pus pe foaie si a iesit chiar neasteptat de frumos . Am observat ca si ceilalti s-au simtit in largul lor; am ras, ne-am spus ideile, ne-am simtit bine impreuna. Este un lucru bun ca incepem sa ne cunoastem .In curand o sa ne simtim minunat impreuna !” (Iosub Alexandra)

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.